Cu entuziasm, bucurie și speranță am participat la întâlnirea cu Asociațiile prietene din Slovacia, Ungaria și Austria în cadrul Conferinței „Camino de Santiago în Europa Centrală” care a avut loc la Liceul Romano Catolic Szent Laszlo din Oradea în data de 19 octombrie 2019. A fost o întâlnire istorică, cu această ocazie semnându-se și actul de înfrățire între Asociația prietenilor Camino de Santiago din România și O.Z. Priatelia Svatojajubskejcesty na Slovensku-Camino de Santiago.
La Conferință au participat ca invitați speciali reprezentantul Asociației din Austria și o delegație importantă din Ungaria. Totul a decurs într-o atmosferă de prietenie și interes comun în a identifica posibilitățile de colaborare și aliniere a intereselor care sa creeze un Camino de Santiago cu puncte de plecare din Estul Europei spre Vestul Europei, reconstruindu-se, astfel, ca itinerar cultural drumurile vechi ale continentului. În prezentările lor, Doamna Dukat Csilla, Președinta Asociației din Ungaria și Domnul Cástor Enrique Rodríguez, reprezentantul Asociației din Slovacia au scos în evidență realizările și etapele edificării propriilor drumuri. Și aceste asociații ca și Asociația noastră din România sunt entități tinere, care se bucură din plin de participarea și aportul voluntarilor. Sunt acțiuni și activități care nu pot fi abordate decât prin voluntariat, cu mult entuziasm, pasiune și implicare…
Domnul profesor Nicolae Ion, în deschidere, de altfel, a prezentat în mod concret argumente care probează din punct de vedere istoric ca pe teritoriul țării noastre au trecut pelerini spre Santiago de Compostela sau ca locuitori ai acestor meleaguri au mers în pelerinaj pe Camino. Sunt argumente evidente, îndeosebi în Transilvania, la Brașov, statuia Sf. Apostol Iacob de pe frontonul Bisericii Negre, pictura din biserica de la Ghelința, scoici și artefacte în Muzeul Județean de la Sibiu, Biserica din Câmpulung Muscel închinată Sf. Apostol Iacob, iar cercetările continuă. A prezentat noua hartă, publicată la 30 ani de la proclamarea Camino de Santiago drept itinerar cultural European, care include și cei 2000 km ai traseului românesc. Municipiul Iași pe această hartă reprezintă cel mai estic punct al acestui drum de secole, amintind că la 1 iunie Papa Francisc a binecuvântat borna simbol care marchează 4500 km pana la Santiago de Compostela în Nord-Vestul Spaniei. De altfel, Iașul fiind și Capitala internațională a tinerilor în 2019, Papa Francisc a amintit de valorile pelerinajului pentru tineri, semnificația întoarcerii la lucruri simple, astăzi într-o lume cu alte repere, alte priorități sau preocupări. Astfel, pe parcursul acestui an, în Iași dar și în Județul Bacău și Neamț, în cadrul proiectului Camino de Santiago, secțiunea moldavă, s-au făcut primii pași în concretizarea în teren, prin marcare și semnalizare a acestui drum.
Acțiunile au fost convenite, prin acorduri și avize sau notificări adresate autorităților și instituțiilor locale. Sunt acțiuni timide, pași mărunți, dar dificili în demararea acestui proiect, însă cei 12 km de marcaje în Iași, 50 km din Bacău sau mulți alți kilometri semnalizați în Brașov și în Covasna nu pot decât să evidențieze entuziasmul și implicarea membrilor Asociației ca visul să devină realitate, de a pune România pe itinerarul Cultural European, de a crea punți de comunicare, acțiuni benefice în comunitatile locale, de a stimula interesul pentru Camino de Santiago, integrându-ne în acest drum și conștientizând că suntem parte importantă din acest traseu european.
Panait Veronica, Iași