O zi de neuitat la hramul Sfântului Iacob de la Câmpulung Muscel – o zi în care credința, prietenia și spiritul Camino ne-au adus din nou împreună.
💒Părintele Gabriel Ciubotariu, asistentul spiritual al Camino de România, a vorbit despre semnificația pelerinajului creștin și despre actualitatea mărturiei Sfântului Iacob, iar membrii APCS veniți din toate colțurile țării au dat acestei sărbători o frumoasă dimensiune națională.
⛪️Părintele paroh Petru Păuleț a adresat un cuvânt de mulțumire tuturor celor prezenți. Amintind expresia latină „Verba volant, scripta manent” („vorbele zboară, scrisul rămâne”), acesta a evocat mărturiile documentare care atestă prezența catolicilor la Câmpulung Muscel încă din jurul anului 1300.
Un moment special a fost lansarea a trei volume dedicate Camino de Santiago și Camino de România:
📖 Camino de România, Din Carpați spre Santiago – volum colectiv al Asociației Prietenilor Camino de Santiago România;
📖 Camino, dincolo de tine – Veronica Panait;
📖 Pe Camino de România, unde sufletul merge înaintea pașilor – Elisabeta Turi.
După Sfânta Liturghie și agapa frățească oferită de comunitatea parohială, membrii asociației au participat la Adunarea Generală APCS, unde am privit cu recunoștință la cei 10 ani de activitate ai asociației și am sărbătorit acest moment aniversar cu un tort.
Vă invităm să retrăiți atmosfera acestei zile prin fotografiile din album.
La mulți ani, APCS!💛






















































