Facultatea de Geografie Bucureşti a găzduit, şi anul acesta, Adunarea generală a Asociaţiei noastre, prilej de depănat amintiri şi de făcut planuri pentru 2019.
Anul 2018 a fost un an plin, aşa cum a arătat şi retrospectiva prezentată la întâlnire, au avut loc conferinţe în mai multe oraşe din ţară, lansări de carte, cercetări şi identificări ale traseului Camino de România.
Numărul membrilor asociaţiei a crescut până la 70 și ne aşteptăm să mai crească în acest an.
Anul 2019 a început cu o acţiune foarte importantă, şi anume semnalizarea şi marcarea traseului în judeţul Covasna, cu ajutorul membrilor şi voluntarilor. Urmează continuarea acestei acţiuni şi în zona Moldovei, în judeţele Iaşi, Neamţ şi Bacău, precum şi pe tronsonul Câmpulung Muscel – Braşov.
Şi anul acesta vom organiza conferinţe la Bucureşti, Timişoara, Oradea şi multe alte activităţi pentru promovarea şi conservarea valorilor reprezentative minunatului drum de pelerinaj milenar Camino de Santiago.
De asemanea, în cadrul adunării, am prezentat bilanțul financiar al anului 2018 și am oferit mai multe posturi de voluntari al Asociației, mai ales în legătură cu semnalizarea Camino de Moldova, care pornește de la Iași (borna kilometrică 4.500).
Ultreia et suseia!